Isărescu explică de ce leul nu se apreciază față de principalele valute: „Nu există nicio șansă să se întâmple asta”

Isărescu explică de ce leul nu se apreciază față de principalele valute: Nu există nicio șansă să se întâmple asta
Publicat: 09/02/2017, 13:11

„Întreprinderile românești se confruntă cu o creștere a prețurilor de producție pe fondul scăderii sau stagnării în unele cazuri ale prețurilor de consum, dar și cu o acută lipsă de finanțare”, a spus Isărescu, după prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației. El a continuat: „Din acest motiv, chiar dacă de obicei nu facem prognoze pe cursul valutar, trebuie să spun că nu există, chiar deloc nu există, loc pentru apreciere a cursului de schimb”.

Banca Națională a României anticipează, în Raportul asupra inflației, că media scumpirilor va fi doar de 1,7% la sfârșitul acestui an, apoi va urca la 3,4% spre sfârșitul anului viitor, revizuind în jos prognoza pentru 2017 și în sus pe cea pentru 2018.

„Cotațiile materiilor prime își consolidează trendul ascendent. Tendința se continuă și în prezent, dar parcă nu atât de accentuat, iar prețul combustibililor a revenit ca dinamică în teritoriul pozitiv”, a explicat Mugur Isărescu.

Potrivit conducerii BNR, rata anuală a inflației ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20% în 2016.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×